Producătorul sucurilor Tymbark a pierdut un proces intentat Comisariatului Județean Prahova pentru protecția Consumatorilor care, în urma unui control de anul trecut, a amendat compania cu 30.000 de lei, obligând-o să nu pună pe piață aproape 700.000 de litri de sucuri depozitate în condiții improprii, într-o curte, la soare.
Vodafone va scumpi mai multe abonamente cu aproape 1 euro, începând cu luna august, abonații afectați fiind deja informați, conform informațiilor transmise Profit.ro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pierdut definitiv un proces cu Vodafone România pe subiectul majorării prețului abonamentelor, după ce Curtea de Apel București a respins, pe motiv de tardivitate, cererea de apel împotriva unei sentințe din noiembrie 2019, prin care Tribunalul București a anulat o amendă aplicată operatorului telecom în primăvara anului trecut. Sancțiunea a precedat ordinul ANPC prin care instituția a blocat aplicarea deciziei de majorare a tarifelor abonamentelor, ordin care a fost însă suspendat de instanță.
Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, a cerut instanței anularea unui ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) prin care instituția a blocat decizia unilaterală a operatorului telecom de majorare a tarifelor abonamentelor cu un euro începând cu luna mai a acestui an.
Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a pierdut procesul împotriva unei sancțiuni aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) în iunie 2017, care a amendat operatorul telecom pentru că ar fi refuzat să preia și să repare unui client telefonul Samsung Galaxy S6 defect, terminal aflat în garanție, plus poliță de asigurare.
Tribunalul București consideră că Banca Comercială Română a utilizat clauze abuzive în contractele încheiate înainte de 2010 cu persoanele fizice și trebuie să elimine comisionul de administrare, precum și prevederile care dau dreptul băncii să calculeze dobânda în funcție de dobânda de referință a băncii. Decizia nu este definitivă.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pierdut, definitiv, unul dintre procesele cu Bancpost în care reclama existența unor clauze abuzive în contractul de credit. Reprezentantul Autorității n-a dovedit calitatea legală atunci când a depus cererea de apel, potrivit portalului instanțelor. ANPC solicitase instanței să elimine din toate contractele clauza care permitea Bancpost să modifice dobânda variabilă la împrumuturile în franci elvețieni în funcție de propriile criterii.
Alpha Bank a pierdut un proces pe clauze abuzive cu ANPC la Tribunalul București și este obligată să elimine mai multe clauze privind dobânzile și comisioanele din toate contractele de credit de consum încheiate înainte de 2010. Este cel de-al treilea proces câștigat de ANPC la Tribunalul București cu efecte asupra tuturor contractelor încheiate de către bănci.
Tribunalul București a eliminat un comision și clauza privind variația dobânzii din contracte de credit încheiate de Banca Românească, dar decizia nu este una definitivă.
Tribunalul București a decis că mai multe clauze din contractele de împrumut încheiate de OTP Bank înainte de 2010 sunt abuzive și trebuie eliminate. Măsura, care se aplică tuturor clienților persoane fizice afectați, vine în urma unei acțiuni a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și nu este definitivă. Banca a folosit aceste clauze pentru a umfla nejustificat ratele plătite de clienți.